Tuesday, March 12, 2024

Clotilde Armand a pierdut procesul de incompatibilitate

 Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, 11 martie, ca neintemeiata, cererea primarului Sectorului 1, Armand Clotilde - Marie - Brigitte, de anulare a raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat cinci dispoziţii prin care:

  • s-a numit pe sine manager al proiectului ”Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene 
  • si-a majorarat indemnizatia lunare cu până la 30% (adica 18.720 lei), incalcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Ne asteptam in continuare sa asistam la protestele ambasadelor interesate, precum si ale tinerilor frumosi si liberi care vor brazda albastrul cerului bucurestean cu laserele telefoanelor.

Incurcate caile spre Primarie

Sarmana coalitie Ciu-Cio e in mare cumpana. Abia mai deosebeste guvernarea de vorbele goale. Cuprinsa de crampe stomacale si alte dureri intestine se lasa sinucisa de opinii, sondaje, interese si ambitii. Iar peste tot, moțul cel mare pus de candidatura comuna.

Analize peste analize, interese peste interese. Gata-gata sa se sparga treaba. In fond, coalitia mai sta in trei puncte de sprijin. Interesul lui Verner de a fi propus/sustinut de Ciolacu pentru o functie europeana, interesul lui Ciolacu de a fi comunul de la prezidentiale, interesul PNL de a castiga Primaria Capitalei.

Daca lista pentru europerlmentare au mitocosit-o cumva, zbaterea este pentru Primaria Bucurestilor.

Aici situatia este e mai incurcata decat matematica elementara. Analiza liderilor din coalitia Ciu-Cio a descoperit ca Nicusor e undeva la 30% din optiunea cetatenilor din capitala, putand atrage 95% din electoratul Dreptei Unite și 40% din electoratul PNL. Tot ei au ajuns la concluzia ca, daca maine ar fi alegeri, 57% din electoratul liberal ar vota cu Nicușor Dan in cazul in care Firea va fi candidat comun si 40% din electoratul PNL ar vota tot cu acesta dacă va fi desemnat Sebastian Burduja drept candidat comun. 

Mare, mare incurcatura, niciun posibil candidat comun nu este total pe placul electoratului PNL, nici al lor - Burduja, nici al PSD - Firea. Sigur, electoratul PNL vrea o propunere de pe la Bruxelles, altfel, oricare ar fi candidatul comun, el se rupe cu desavarsire in doua, preferandul pe actualul Nicusor.

Concluzia? Inca nu exista un candidat PNL sau PSD care sa castige sigur in fara lui Nicusor Dan, pentru ca potrivit parerii exprimate de Lucian Romascanu (PSD), un candidat comun la Primăria București nu poate mobiliza electoratul celeilalte părți.

Se pare ca moftul roman este din ce in ce mai liberal, Si situația se complica in cazul in care Cristian Popescu Piedone va candida la primaria Capitalei indiferent ce decide Coalitia. Piedone, ca tot romanul impartial, poate rupe si din voturile PSD, mai exact din voturile Gabrielei Firea, si din voturile dreptei, mai exact ale lui Burduja sau Nicusor.

Din ecuatie, e scos electoratul influentat de Simion. Cica ura bucurestenilor fata de aceasta formatiune politica a crescut la 74% dupa ce Manfred Werner le-a explicat la congresul PPE cum sta treaba cu extremismul.

Pe cin' sa votezi?

Coalitia Ciu-Cio a gasit in sfarsit femeia potrivita si independenta.

Imediat se a fost inscaunata in fruntea listei candidatilor pentru alegerile parlamentare, pe buzele tuturor a aparut o intrebare:

CINE ESTE RAMONA CHIRIAC?

Daca toti, in afara de Ciolacu si Ciuca, se intreaba, inseamna ca nimeni n-o cunoaste. Si atunci, hai sa vedem cine e si ce vrea?

Pai cine sa fie? Mai bine zis, cine va inchipuiati ca poate sa fie?

Ramona Chiriac este Șefa Reprezentantei Comisiei Europene în Romania.

Cu aproape 20 de ani de experienta in afacerile UE, inclusiv la nivel local în România, Ramona Chiriac a fost consul general al României in Munchen din 2016 si face parte din serviciul diplomatic roman din 2008. Inainte de a avea aceste funcții diplomaticesti, a lucrat in administratia publica locala si centrala din România, unde s-a distins in special in pregatirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE.

In cadrul Ministerului Integrarii Europene al Romaniei, ea a fost responsabila an special pentru promovarea valorilor UE.

Ramona Chiriac reprezinta Comisia Europeana la București din iunie 2021 și a avut ”o colaborare bună” cu coaliția de guvernare. Acest mandat a fost marcat de o atitudine extrem de prietenoasa a Comisiei Europene fata de guvernele PSD-PNL, pe fondul crizei pandemice și al sprijinului Romaniei pentru Ukraina. In perioada mandatului sau, Comisia Europeana a desfiintat Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) în justiție. 

Cu alte cuvinte, Ramona Chiriac este omul Ursulei in Romania, ajunsa in capul listei de parlamentari europeni. Si pentru ca este primavara, se alatura celorlalti "ghiocei" care ne-au reprezentat in Parlamentul European, precum Siegfried Muresan, Rares Bogdan, Mihai Tudose si altii care au indeplinit cu supusenie toate "to do" listele primite de la Uniunea Europeana.

Si ne mai miram de ce nu ne baga nimeni in seama, in Schengen si in alte alea! Pai cum sa ne bage, daca pe listele noastre votam oamenii lor?

Monday, March 11, 2024

USR solicita sesizarea Comisiei de la Veneția privitor la comasarea alegerilor

Conform unui comunicat al USR, deputatul și președintele grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Iulian Bulai, a adresat o scrisoare lui Theodoros Rousopoulos, presedintele APCE, in care ii solicita acestuia sa sesizeze Comisiea de la Veneția referitor la modificările aduse legislației electorale prin ordonanța de urgenta adoptata de Guvernul PSD-PNL,  cu doar trei luni inainte de data alegerilor.

In scrisoarea inaintata lui Theodoros Rousopoulos, USR arata ca OUG pentru comasarea alegerilor a fost adoptată de Guvernul PSD-PNL cu numai trei luni înainte de data organizării alegerilor. Totodata, Executivul a ales varianta ordonanței de urgență in ciuda faptului ca legislația electorala nu poată fi modificată decat printr-o lege daca modificarea presupune restricționarea unor drepturi electorale. Ori, OUG 21/2024 tocmai acest lucru face,incalcand numeroase prevederi constituționale, printre care cele privind egalitatea în drepturi, dreptul de vot și dreptul de a fi ales.

Potrivit USR, respectiva ordonanta privează de dreptul de a vota pe tinerii care ar fi împlinit vârsta de 18 ani intre data devansată a alegerilor și cea inițială. Deasemenea, prin reducerea perioadei pentru inregistrarea unui vot pe baza reședinței chiar înainte de alegeri, se limitează semnificativ dreptul de vot al multor tineri, lucrători și persoane, care se bazau pe legislația existenta.

Sondaj: Piedone, pe primul loc la Primăria București

Potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda lui Nicușor Dan, 40,4% este scorul preconizat pentru Cristian Popescu Piedone (PPUSL) pentru funcția de primar general al Municipiului București.

Dupa Cristian Popescu Piedone, sondajul crediteaza cu șansa a doua pe actualul primar general Nicușor Dan, ca avand 39,3% din posibilele sufragii, urmat fiind de Sebastian Burduja, potențial candidat din partea Alianței PSD – PNL si Diana Iovanovici-Sosoaca.

Este foarte important de mentionat ca fostul primar al capitalei, Gabriela Firea, nu apare în aceasta analiza sociologica.

Din rezultatele sondalului mai rezulta ca 48,2% dintre respondenți considera că în momentul de fata Municipiul București se îndreapta într-o direcție buna, în timp de 47,5% considera că se indreapta intr-o directie greșita.

Deasemenea, luand in considerare pe repondentii care au declarat ca vor merge la vot pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti

  • 30,7% ar pune ștampila pe lista PSD,
  • 27,2% ar vota Alianța Dreapta Unită, 
  • iar 17,5% – PNL. 
  • partidul SOS este creditat cu 4,5%, 
  • AUR ar avea mai puțin, 4,1%.

Datele au fost culese în perioada 2-9 martie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), eroarea maximă admisa a datelor este de 3,27%, la un grad de incredere de 95%.

Dreapta Unită solicita Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala privitor la ordonanta despre comasarea alegerilor

Formatiunile politice care compun Dreapta Unita neaga constitutionalitatea OUG privind comasarea alegerilor 

Lderii coalitiei Dreapta Unită - Cătălin Drulă, preşedinte USR, Eugen Tomac, preşedinte PMP, şi Ludovic Orban, preşedinte Forţa Dreptei - vor depune luni 11 martie la Avocatul Poporului, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la OUG care reglementeaza comasarea alegerilor locale şi europarlamentare.

In sustinerea demersului, Dreapta Unită a identificat in aceasta ordonanta încălcări ale Constituţiei, precum şi ale unor decizii anterioare ale Curtii Constitutinale

Cele trei formaţiuni politice au anuntat ca demersul lor va avea loc luni, de la ora 11,00, la sediul instituţiei Avocatului Poporului, ocazie cu care cei trei lideri vor susţine declaraţii de presa.

Reamintimca in sedinţa extraordinara din 8 martie, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenta care fixeaza procesul de organizare simultană a alegerilor locale  si europarlamentare, in data de 9 iunie.

Anterior, alte formatiuni politice au inaintat o contestatie catre Curtea Constitutionala

Sunday, March 10, 2024

Roșia cea Montană și Merele de Aur

În ciuda faptului că își pierduse ambii părinți intr-o zi de mare sărbătoare, Printesa Roșia cea Montană se facu foarte frumoasă. Orfană fiind, grija i-o purtau sfetnicii împărăției, care se nimerisără a fi toți niste oameni lacomi si necinstiți. Interesul lor era sa o marite cît mai repede, sa facă o nuntă mare cu multa veselie și cadouri.

La picioarele Domniței s-au întins mii și mii de pețitori, care mai de care de neam ales și cu pomisiuni de mărire. Sfetnicii de la curte iși frecau mainile de bucurie și nerabdare să găsească omul cel mai potrivit pentru o nunta cu ștaif împărătesc si un dar pe masura evenimentului.

Si, iată că cel dorit a apărut, un voinic fără pereche, un falnic cavaler îmbracat într-o canadiană. Atăt de mare a fost mulțumirea sfetnicilor, ca nu i-au dat fata si doar jumătate din împărăție, asa cum lăsaseră vorba parinții prințesei, ci 60%, ba chiar 81%, numai să fie toată lumea mulțumită.

Și s-a făcut o nuntă mare ca-n povești. Curțile împărătești au fost pline de oaspeți cinstiți cu bucate alese, cântece si dănțuială săptămâni în șir. Daruri și bănet curgeau din toate părțile, iar sfetnicii iși frecau mâinile a mare mulțămire.

La sfârșitul petrecerii, cum se obișnuiește in astfel de festivități, alesul cavaler îmbrcat în canadiana, și-a urcat mireasa pe cal si a pornit spre țara sa plină de promisiuni.

Numai ca la puțina vreme s-a aflat ca țara asta nu e chiar așa cum promisese cavalerul in canadiană. Ori din cauza asta, ori din cauza ca la curte sfetnicii s-au schimbat, treaba s-a sucit si împarația a cerut fata înapoi cu cele 89 de procente cu tot. Cavalerul în canadiană a protestat, și deoarece toata nunta se facuse pe cheltuiala lui a staruit sa primeasca merele de aur pe care Roșia cea Montană le primise de la parinți.

Discutii, certuri și scandaluri. Domnița Roșia cea Montană prinsă la mijloc fără voia ei, in pericol să rămâna fără merele de aur. De onoare, nu mai vorbim.

Si, iată ca înca o dată norocul a zâmbit marilor sfetnici ămparatești. Un alt cavaler, dintr-o tara numita Montana mai plină de promisiuni, s-a luat de piept cu acel cavaler in canadiană, dovedindu-l mincinos.

Din nou, toata lumea mulțumită. Noul cavaler pentru că acuma el urma la rând să primescă frumusețea prințesei Roșia cea Montnă, impreuna cu procentele de împărăție și cuvenitele mere de aur. Domnița încântată că a scăpat de canadiana cea veche plină de vorbe goale. Plus ca nu trebuia sa-si mai schimbe actul de identitate deoarece noua țară Montana se cam nimerea în nume cu natala ei Montană. Despre sfetnici, ce să mai vorbim, erau cei mai bucurosi. Cavalerul din Montana, avea tot ce trebuia: farmec, avere si putere. Atât de mare era puterea lui ca le-a promis sfetnicilor că nu vor fi schimbați timp de 10 ani de la curtea impărătească.

Saturday, March 9, 2024

A venit momentul sa construim pentru Romania

Aflat in misiune la Iasi pentru a-l inscauna pe noul sef de filiala PSD, prim-ministrul iolacu le-a spus membrilor ca nu a decis daca va candida la alegerile prezidenţiale, adaugand ca va hotarî împreuna cu colegii de partid. 

In plus, liderul social-democrat a umplut inimile audientei de bucuria urmatorului discurs: ”Nu trebuie să ne mai ţinem cu mainile de functii. A venit momentul să construim pentru Romania. Nu stiu dacă voi candida ca preşedinte. Nu am hotărât acest lucru. Cred că trebuie să hotarasc cu colegii mei, dar şi cu mine însumi. Dar ce îmi doresc este un preşedinte care să construiasca. Am pierdut prea mult timp certandu-ne”.

Cum era de asteptat, premierul Ciolacu face primii pasi pe Romania educata. Se vorbeste ca, purtat de mana educata, PSD-ul in buna masura ar obtinut ce a vrut. Formatiunea lor pierde puțin și câștiga foarte mult. Sa vedem ce surprize rezerva viitorul. Fie vor avea un presedinte, fie vor avea un premier, vor fi partea unei guvernarari pe termen lung. Iar pe ei asta îi intereseaza cel mai mult si ii va face cat se poate de fericiti, pentru că vor avea acces la resurse pe o perioadă indelungata in care economiile vor intra intr-o mare suferința.

Coalizarea si comasarea va face ca istoria sa fie doar un instrument de care coalizatii majoritari se vor servi pentru a construi o stare de fapt de care sa profite. Functii, resurse, butoane ... Macar din minim respect, numele Romaniei nu ar trebui pronuntat.

Influenţa ştirilor false asupra alegerilor

Întrebaţi în ce măsură consideră că alegerile din 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare si prezidenţiale) vor fi afectate de dezinformare şi ştiri false, cei intervievati au raspuns astfel

  1. 34.2% spun că în foarte mare măsură,
  2. 37% în mare măsură, 
  3. 19.4% în mică măsură, iar 
  4. 7% deloc. 
  5. 2.3% nu ştiu sau nu răspund.

1. Cred că alegerile din 2024 vor fi afectate de dezinformare şi ştiri false în foarte mare măsură mai ales: 

  • votanţii AUR şi ai ADU, 
  • cei cu vârsta între 30 şi 45 de ani, 
  • persoanele cu studii superioare, 
  • gulerele albastre sau albe, 
  • angajaţii la privat.

2. Sunt de părere că alegerile din 2024 vor fi afectate de dezinformare şi ştiri false în mare măsură mai ales: 

  • votanţii AUR, 
  • tinerii sub 30 de ani şi persoanele cu vârsta peste 60 de ani, 
  • locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare şi din regiunea Nord Vest. 

Votanţii PSD-PNL, persoanele cu educaţie primară, locuitorii din urbanul mic sau din rural, cei din regiunea Sud-Est sau Centru, cei cu un venit mai redus, angajaţii la stat cred într-o proporţie mai ridicată decât media că alegerile din 2024 vor fi afectate în mică măsură sau deloc de dezinformare şi ştiri false.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 - 29 februarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.