Showing posts with label promisiuni. Show all posts
Showing posts with label promisiuni. Show all posts

Sunday, March 10, 2024

Roșia cea Montană și Merele de Aur

În ciuda faptului că își pierduse ambii părinți intr-o zi de mare sărbătoare, Printesa Roșia cea Montană se facu foarte frumoasă. Orfană fiind, grija i-o purtau sfetnicii împărăției, care se nimerisără a fi toți niste oameni lacomi si necinstiți. Interesul lor era sa o marite cît mai repede, sa facă o nuntă mare cu multa veselie și cadouri.

La picioarele Domniței s-au întins mii și mii de pețitori, care mai de care de neam ales și cu pomisiuni de mărire. Sfetnicii de la curte iși frecau mainile de bucurie și nerabdare să găsească omul cel mai potrivit pentru o nunta cu ștaif împărătesc si un dar pe masura evenimentului.

Si, iată că cel dorit a apărut, un voinic fără pereche, un falnic cavaler îmbracat într-o canadiană. Atăt de mare a fost mulțumirea sfetnicilor, ca nu i-au dat fata si doar jumătate din împărăție, asa cum lăsaseră vorba parinții prințesei, ci 60%, ba chiar 81%, numai să fie toată lumea mulțumită.

Și s-a făcut o nuntă mare ca-n povești. Curțile împărătești au fost pline de oaspeți cinstiți cu bucate alese, cântece si dănțuială săptămâni în șir. Daruri și bănet curgeau din toate părțile, iar sfetnicii iși frecau mâinile a mare mulțămire.

La sfârșitul petrecerii, cum se obișnuiește in astfel de festivități, alesul cavaler îmbrcat în canadiana, și-a urcat mireasa pe cal si a pornit spre țara sa plină de promisiuni.

Numai ca la puțina vreme s-a aflat ca țara asta nu e chiar așa cum promisese cavalerul in canadiană. Ori din cauza asta, ori din cauza ca la curte sfetnicii s-au schimbat, treaba s-a sucit si împarația a cerut fata înapoi cu cele 89 de procente cu tot. Cavalerul în canadiană a protestat, și deoarece toata nunta se facuse pe cheltuiala lui a staruit sa primeasca merele de aur pe care Roșia cea Montană le primise de la parinți.

Discutii, certuri și scandaluri. Domnița Roșia cea Montană prinsă la mijloc fără voia ei, in pericol să rămâna fără merele de aur. De onoare, nu mai vorbim.

Si, iată ca înca o dată norocul a zâmbit marilor sfetnici ămparatești. Un alt cavaler, dintr-o tara numita Montana mai plină de promisiuni, s-a luat de piept cu acel cavaler in canadiană, dovedindu-l mincinos.

Din nou, toata lumea mulțumită. Noul cavaler pentru că acuma el urma la rând să primescă frumusețea prințesei Roșia cea Montnă, impreuna cu procentele de împărăție și cuvenitele mere de aur. Domnița încântată că a scăpat de canadiana cea veche plină de vorbe goale. Plus ca nu trebuia sa-si mai schimbe actul de identitate deoarece noua țară Montana se cam nimerea în nume cu natala ei Montană. Despre sfetnici, ce să mai vorbim, erau cei mai bucurosi. Cavalerul din Montana, avea tot ce trebuia: farmec, avere si putere. Atât de mare era puterea lui ca le-a promis sfetnicilor că nu vor fi schimbați timp de 10 ani de la curtea impărătească.