Showing posts with label coalitie. Show all posts
Showing posts with label coalitie. Show all posts

Monday, March 25, 2024

Vorba din batrani: Gura bate guru!

Raresul cel Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, duminica, 24 martie, ca a fost nevoie de o „casatorie de convenienta” intre PSD şi PNL din cauza faptului ca razboiul lui Putin este foarte aproape de granitele Romaniei.

Mai avem un pic si le plangem de mila pentru suferintele prin care trec, mai ales ca vor sa o tina langa, cu casatoria asta, macar 10 ani. Boala lunga si razboiul asta ...

„Vă rog sa ma intelegeti si pe mine si pe ceilalti, uneori exista casatorii de convenienta, nu spun de interes, in care iti respecti partenerul, ca te-a pus mama cu tata sa te insori, dar asta nu inseamnă că esti indragostit. Nu va gandiţi cumva că suntem indragostiţi cu cei care au condus judeţul asta mult timp, nici intr-un caz”, a dat din casa marele politician, aflat, nu chiar din intamplare, in comuna Ianca, județul Braila.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai adaugat ca aceasta legatura politica nu a fost un moft oarecare, ci a fost generat de grija fata de momentul tensionat in care „se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa”. Adica, ce stim noi, cei care stam la caldurica acasa si nu suntem stresati de drumurile lungi ale Bruxelles-ului. Pai dacă Rusia se apropie de Braila, Galati și Tulcea, treaba devine si mai complicata „România este într-un real pericol, iar Moldova este sub un pericol total”. Credeati ca simplu sa fi prim-vicepresedinte?Noi ca noi, dar vai de capul nostru ce rau o duc altii.

Revenind la casatoria impusa din interes, il rugam cu maxima umilinta pe marele lider, sa aiba bunatatea si sa ne lumineze cine este mama si tata despre care era vorba in propozitia domniei sale.


Saturday, March 23, 2024

 

Liderul PNL Nicolae Ciuca isi propune sa ne uimeasca rau de tot si recunoaste ca nu era prea incantat sa incheie o alianta cu PSD si pune formarea Coalitiei Ciu-Cio pe seama divinitatii. Plin de haz si candoare, domnia sa a vorbit despre mesajul primit la Manastirea Voronet de la o maicuta, mesaj care l-a iluminat imediat si l-a convins sa isi dea mana cu „dușmanul istoric” al liberalilor.

Lucrurile au stat cam asa: Aflat vara trecuta la manastirea Voronet, dupa multi ani, intalneste la un moment dat o maicuta, care, iesindu-i brusc si instantaneu in cale, i se adreseaza direct in felul urmator: "Domnule general, sa tineti minte, la judecata de apoi in fata lui Dumnezeu nu veti fi intrebat ce ati facut bine sau ati făcut rau, veti fi intrebat despre ce nu ati facut  si ati fi putut să faceti."

Cine sa fi fost misterioasa maicuta?

Klaus Johannis in niciun caz, e prea inalt ca sa nu dea de banuit ca ar putea fi o femeie deghizata. La fel sta cazul si cu Marcel Ciolacu: e prea barbos. Rares Bogdan era prea cufundat in pensiile speciale ca sa-i arda de mers pe la manastire, chiar si la una ca Voronetul. Sa fi fost Helvig demisionarul? Se prea poate si asta ar explica de ce a lasat  Serviciul de izbeliste..

Bine ca Nicolae Ciuca nu se duce prea des la biserica.



Monday, March 18, 2024

Va vota diaspora Colaitia Ciu-Cio?

Ciuca si Ciolacu au batut palma si impreuna cu Johannis au pus bazele partidului unic pentru urmatorii 10 ani. Socoteala e simpla: in perioada respectiva vor veni in Romania bani multi  si e pacat sa incapa pe mana unora care nu stiu ce sa faca cu ei.

Daca privim istoria de dupa 1990 vedem chiar si cu ochii inchisi ca la guvenare s-au rotit in modul cel mai prietenos doar doua formatiuni politice PNL si PSD, daca tinem cont ca PDL a fost absorbit de liberalii lui Bratianu.

Ce alt lucru am mai putea constata? Ca indiferent cine a fost in capul trebii, politica a fost una singura: totul este de vanzare!

Abureli cu cresteri economice, cesteri de PIB, standard de viata, democratie. O fi crescut PIB-ul, dar eu nu-l vad, pentru ca in jurul meu sunt tot blocurile acelea de pe vremea trecuta. Ba mai mult, in uzine de traditie functioneaza, in cazul cel mai fericit mall-uri pline de marfuri straine de proasta calitate. Zic in cazul cel mai fericit, pentru ca trec de multe ori pe langa foste combinate care au fost rase de pe suprafata pamantului. 

Mai copii, faceam avioane, vapoare, autocamioane ,tractoare, utilaj petrolier, otel, ingraseminte, medicamente. Acum nu mai facem nici roabe. Pana si pe țoiurile cu care bem o țuica scrie "Made in China".

Recpituland, bani sunt, bani se aduna, dar sunt folositi numai pentru a distruge.  Ori sunt pusi la buna  pastrare in tari straine. Asta de 35 de ani. Si nu este pacat sa aducem pe altii care poate nu stiu atat de bine ce au de facut? Niste extremisti, acolo, care vor sa destabilizeze situatia construita cu atat efort si migala.

Un amic de al meu, care locuieste de multa vreme in alta tara, imi spune ca atunci cand mai vine prin Romania se cruceste cand vede cat de mult a dat tara inapoi.

Fara a intra prea adanc in detalii, el imi serveste cateva exemple

  • Majoritatea produselor pe care le poate cumpara in tara de unde vine sunt net superioare calitativ și multe din produsele care aici ar trebui să fie la fel, in mod clar nu sunt, adica in Ro sunt mult mai proaste calitativ.
  • In acest moment taxele in Ro sunt mai mari decat taxele pe care el le plateste in tara de unde vine, iar diferenta nu e mica deloc. Poate ca nu-ti dai seama, zice, dar tu platesti 43% impozit pe venit fara a primi nimic in schimb. Nimic in schimb inseamna educatie=zero, sanatate=zero, protectie sociala=zero, politici de dezvoltare=zero. Acolo de unde vine, nu iei foc in spitale, nu faci infectii, nu te trimite sa-ti cumperi medicamentele, nu dai șpaga, nu trebuie sa-ti dai copilul la meditatii cu profesorul de la scoala. Si sa vezi distractie cand se va introduce impozitul progresiv.
  • Preturile si inflatia. V-ati obisnuit cu preturile si nu va dati seama cat de mare inflație a fost si inca este in Ro, dar eu care vin o dată la 3-4 luni stau si ma crucesc. 12 lei un litru de lapte (adica 2,5 Euro) nu costa nicaieri pe unde ma duc eu. Si exemplele pot continua.
  • Calitatea vietii. Recunosc faptul ca acum 5-6 ani era mult mai bine acolo. Dar si asa cum este acum, du-te sa locuiesti 5 ani în Vest si ai sa vezi unde e mai ușoara viata. 

Cred ca amicul meu are dreptate. Ne-am obisnuit in societatea noastra diforma pastorita de aceiasi politicieni neinteresati sa faca ceva pentru tara si oamenii care o locuiesc. Nu stiu altii cum sunt, dar de acestia, eu unul, m-am cam saturat. 

Cica prostie este atunci cand faci mereu acelasi un lucru gresit, cu speranta ca rezultatul ar putea fi altul. 

Thursday, March 14, 2024

De ce Ramona Chiriac este prima pe lista?

Atunci cand se face o lista de candidaturi pentru alegeri de oricare ar fi ele - locale, parlamentare, europarlamentare - practica spune ca pe primul loc trebuie pusa o persoana de mare notorietate care sa traga lista in sus, adica sa ridice procentul formatiunii pentru care candideaza. Ca exemplu, imi vine in minte cazul in care Adrian Paunescu deschidea o lista de senatori. Era evident ca multi alegatori fermecati de creatiile acestuia ii vor acorda votul ca persoana, desi poate ca nu simpatizau formatiunea politica de care era sustinut. Ceea ce s-a si intamplat. In termeni specifici, aceasta persoana se numea "locomotiva" pentru ca tragea inainte toate celelalte persoane care ii urmau pe lista

Coalitia Ciu-Cio urmareste acelasi lucru instaland pe prima pozitie a listei pentru europarlamentarele din iunie 2024 pe Ramona Chiriac. Goarnele coalitiei au trambitat catre popor ca vor acorda acest loc unei femei independente, fara a oferi o motivatie/explicatie a acestui gest.

Marturisind eventuala ignoranta in ceea ce ma priveste, desi ma mai uit - nu cu prea mare interes - pe la stiri, ca nu stiam ca aceasta persoana exista. Ca sa fiu si mai sincer, habar n-aveam ca exista un reprezuntant al Comisiei Europene in Romania si, de cand am aflat, ma intreb ce insarcinari are si trebuie sa indeplineasca omul lor in tabara nosatra. Daca acest reprezentant exista, ce rost mai are sa batem drumul Bruxelles-ului pentru negocieri si discutii? Trecem pe la biroul domniei sale, lasam o cerere, eventual luam si lumina de la candela aprinsa in antecamera si nu ne mai batem capul cu tot felul de probleme care ne-ar putea deturna de la scopul vietii noastre.

Ce calitati area aceasta ilustra necunoscuta pentru a putea fi "locomotiva" coalitiei Ciu-Cio pentru alegerile europarlamantare? Recunosatem ca este femeie. De ce trebuie pusa o femeie in fruntea listei nu explica nimeni, dar poate ca nu am pricepe nici daca cineva ar incerca. Ca este independenta, aici nu bag mana in foc, dar sa-i credem pe cuvant, desi nici aici nu reusesc sa dezleg care e smerchezul.

Singura "calitate' pe care o recunosc este ca Ramona Chiriac e omul Ursulei. Coalitia Ciu-Cio vrea sa ne convinga ca interesul poporului roman este sa duca in parlamentul european un supus credincios al Ursulei von der Leyen, unul care sigur va milita si va vota pentru noua ei candidatura.

Ma uit la comentariile PNL fata de eventualii candidati comuni la Primaria Capitalei. Daca e pus X de la PSD, sustin unii, atunci jumatate din simpatizantii nostri vor vota cu alt candidat. Asa o fi, dar nu inteleg de ce principiul nu se aplica si la candidatul comun Ramona Chiriac. Oare cati simpatizanti liberali si socia-democrati vor vota alta lista? 

Dar, trebuie sa intelegem si situatii de genul acesta. Mai ales noi, astia mai trecuti prin viata si care am apucat sa facem armata obligatorie, ne aducem aminte ca "unde-i ordin, cu placere". Si ne inchipuim ca sistemul de numarare este foarte bine pus la punct si, mai ales, nimeni nu va lua in considerare o eventuala reclamatie. 

Unde-i ordin ...

Tuesday, March 12, 2024

Incurcate caile spre Primarie

Sarmana coalitie Ciu-Cio e in mare cumpana. Abia mai deosebeste guvernarea de vorbele goale. Cuprinsa de crampe stomacale si alte dureri intestine se lasa sinucisa de opinii, sondaje, interese si ambitii. Iar peste tot, moțul cel mare pus de candidatura comuna.

Analize peste analize, interese peste interese. Gata-gata sa se sparga treaba. In fond, coalitia mai sta in trei puncte de sprijin. Interesul lui Verner de a fi propus/sustinut de Ciolacu pentru o functie europeana, interesul lui Ciolacu de a fi comunul de la prezidentiale, interesul PNL de a castiga Primaria Capitalei.

Daca lista pentru europerlmentare au mitocosit-o cumva, zbaterea este pentru Primaria Bucurestilor.

Aici situatia este e mai incurcata decat matematica elementara. Analiza liderilor din coalitia Ciu-Cio a descoperit ca Nicusor e undeva la 30% din optiunea cetatenilor din capitala, putand atrage 95% din electoratul Dreptei Unite și 40% din electoratul PNL. Tot ei au ajuns la concluzia ca, daca maine ar fi alegeri, 57% din electoratul liberal ar vota cu Nicușor Dan in cazul in care Firea va fi candidat comun si 40% din electoratul PNL ar vota tot cu acesta dacă va fi desemnat Sebastian Burduja drept candidat comun. 

Mare, mare incurcatura, niciun posibil candidat comun nu este total pe placul electoratului PNL, nici al lor - Burduja, nici al PSD - Firea. Sigur, electoratul PNL vrea o propunere de pe la Bruxelles, altfel, oricare ar fi candidatul comun, el se rupe cu desavarsire in doua, preferandul pe actualul Nicusor.

Concluzia? Inca nu exista un candidat PNL sau PSD care sa castige sigur in fara lui Nicusor Dan, pentru ca potrivit parerii exprimate de Lucian Romascanu (PSD), un candidat comun la Primăria București nu poate mobiliza electoratul celeilalte părți.

Se pare ca moftul roman este din ce in ce mai liberal, Si situația se complica in cazul in care Cristian Popescu Piedone va candida la primaria Capitalei indiferent ce decide Coalitia. Piedone, ca tot romanul impartial, poate rupe si din voturile PSD, mai exact din voturile Gabrielei Firea, si din voturile dreptei, mai exact ale lui Burduja sau Nicusor.

Din ecuatie, e scos electoratul influentat de Simion. Cica ura bucurestenilor fata de aceasta formatiune politica a crescut la 74% dupa ce Manfred Werner le-a explicat la congresul PPE cum sta treaba cu extremismul.

Saturday, March 9, 2024

A venit momentul sa construim pentru Romania

Aflat in misiune la Iasi pentru a-l inscauna pe noul sef de filiala PSD, prim-ministrul iolacu le-a spus membrilor ca nu a decis daca va candida la alegerile prezidenţiale, adaugand ca va hotarî împreuna cu colegii de partid. 

In plus, liderul social-democrat a umplut inimile audientei de bucuria urmatorului discurs: ”Nu trebuie să ne mai ţinem cu mainile de functii. A venit momentul să construim pentru Romania. Nu stiu dacă voi candida ca preşedinte. Nu am hotărât acest lucru. Cred că trebuie să hotarasc cu colegii mei, dar şi cu mine însumi. Dar ce îmi doresc este un preşedinte care să construiasca. Am pierdut prea mult timp certandu-ne”.

Cum era de asteptat, premierul Ciolacu face primii pasi pe Romania educata. Se vorbeste ca, purtat de mana educata, PSD-ul in buna masura ar obtinut ce a vrut. Formatiunea lor pierde puțin și câștiga foarte mult. Sa vedem ce surprize rezerva viitorul. Fie vor avea un presedinte, fie vor avea un premier, vor fi partea unei guvernarari pe termen lung. Iar pe ei asta îi intereseaza cel mai mult si ii va face cat se poate de fericiti, pentru că vor avea acces la resurse pe o perioadă indelungata in care economiile vor intra intr-o mare suferința.

Coalizarea si comasarea va face ca istoria sa fie doar un instrument de care coalizatii majoritari se vor servi pentru a construi o stare de fapt de care sa profite. Functii, resurse, butoane ... Macar din minim respect, numele Romaniei nu ar trebui pronuntat.

Tuesday, March 5, 2024

Intre stuful si stafful politic

 Greu de inteles felul in care se transaza lucrurile in coalitie. Declarativ, asistam la un fel de intelegere Ciu-Cio, in care Ciu face nazuri de fata batrana si expirata, iar Cio se lasa fermecat de perspectiva de a intra in randul nobilimii casatorindu-se cu fata cea saraca.

Constata cineva ca aceasta aglomeratie politica s-ar preocupa de starea in care se afla tara si locuitorii ei? Vorbeste cineva despre un plan de guvernare valabil pe 10 ani, din care sa rezulte de ce si cat de bine o vor duce, cei care vor mai apuca, in urma acestei guvernari? Asistam in permanenta la o lupta intre persoane, candidati ii numesc ei, in spatele carora se ascund de fapt interese pur politice de a ramane conectati la putere si resursele rezultate din contractele incheiate cu puterea. Pana acum, se discuta doar cine si cum se va capatui in uurmatorii 5-10 ani, prin parlamanete sau primarii, prin birouri europene.

Incercand sa ne inoculeze ideea ca s-au unit de grija noastra si a tarii, Ciu-Cio pun de fapt bazele unui partid unic care sa stea calare pe sitiatie zece ani de acum inainte. Nu ne intreaba nimeni daca suntem de acord cu asta. Mai mult, ni se flutura permanent pericolul partidelor extremiste care ar da socieatatea romaneasca inapoi cu zecile de ani care ne-au facut ascultatori fideli si cuminti ai celor de la Bruxelles.

Deocamdata, mie mi se pare ca PNL a obtinut tot ce si-a dorit. Nu a dat nimic din ce avea si si-a astupat gaurile din cascaval. Era clar ca Ciu conducea o formatiune politica in pierdere de viteza. Au reusit sa mearga impreuna pe listele euro[arlamantare, impartind oarecum frateste roadele muncii. Daca listele vor cuprinde, alternativ, cate un candidat de la fiecare formatiune in parte, Ciu va castiga un minim de 3 mandate la care altfel nu ar avea dreptul sa spere.

Ce castiga Cio? Asta numai el stie. Daca se lasa imbatat de promisiunea ca va fi sustinut la prezidentiale, este in mare eroare. Dupa ce PNL isi va rezolva problemele la UE si Bucuresti, in toamna Cio va avea de infruntat doua probleme majore

  1. nu va mai exista interesul pentru un candidat comun la Cotroceni
  2. pensionarii vor realiza marea pacaleala a recalcularii si vor duce PSD la un scor parlamentar jenant.

Poate ca asta este misiunea lui scrisa intr-un 'to do list'. Daca sunt pareri impotriva, se scotoceste prin stuful politic si copiii se asaza linistiti in banci.

Friday, March 1, 2024

Sa fie, daca o cer interesele partidului

Presedintele Klaus Verner Johannis a castigat al doilea mandat anuntand electoratul ca va declansa o operatiune anti-PSD care urma sa asaneze viata politica si administrativa a tarii, in scopul de a pune in opera o "Romanie educata"

A fost un cec in alb, pe care Johannis l-a ceut si l-a obtinutt, dar pe care l-a scontat altfel decat promisese in campanie. Nimic in folosul electoratului, totul in folosul sau. A rezultat astfel o politica de delegitimare a instituției prezidențiale și o fisurare adanca a tesaturii democratice. 

Daca ne uitam atent la cei zece ani care sunt legati de numele Johannis, putem deslusi unele aspecte deloc imbucuratoare, dintre care cel mai ingrijorator lucru este acela ca cetatenii, au fost excluside la participarea politica. Folositi doar ca masa electorala care si-a executat rolul intre cele doua tiruri de alegeri, au fost ignorati total de presedinte.

Mutarea surprinzatoare de final, prin care PeSeDe a fost invitat la guvernare, demonstreaza ca cererea initiala a fost o manipulare, si evidentiaza doar interesul personal al presedintelui in obtinerea unei demnitati europene. Atat si nimic mai mult in afara de o educata desconsiderare.

Klaus Johannis nu a făcut declarații clare despre functia tintia, care este miza ei si care sunt avantajele pentru România. Nu a prezentat un proiect, nu a organizat o conferinta de presa în care să se explice, nu a trimis macar un comunicat. Totul pe muteste. In opinia sa nici măcar un simulacru de prezența pe agenda românilor nu a fost necesar.

Toată afacerea, ca o afacere este, a fost redusă la negocierea dintre el și guvernul condus de social-democratul Marcel Ciolacu. Efectul a fost o listă comună la alegerile europene si validarea lui Marcel Ciolacu pentru candidatura la președinție contra propunerii pentru conducerea NATO.

Totusi, din toata chestiunea asta Ciolaca va iesi pacalit rau de tot. Ce s-a negociat pana acum este in avantajul lui Verner. In PNL deja se simte opozitia impotriva candidaturii lui Ciolacu la Cotroceni. Iar cuvantul lui Johannis nu face cat doua cepe degerate.  Cu sacii in caruta, va sughita iarasi PeSeDe.

Precum amicul Farfuridi, eu merg și mai departe și zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!

Tuesday, February 27, 2024

PSD pe Cale sa Redevina ce-a Fost

Presedintele PSD a declarat public marti 27 Februarie ca in cadrul Coalitiei s-a cazut de acord ca la Primaria Capitalei sa fie un candidat comun PNL-PSD.

Daca luam in considerare sondajul CURS recent dat publicitatii, pentru a-l invinge pe Nicusor Dan variantele nu sunt prea multe. Sigur ca pe langa cekle evidentiate de CURS pot aparea multe altele in timpul care a mai ramas. Problema principala insa, imi atragea atentia un prieten de cafea, este ca aceasta optiune a candidatului comun, daca o exclude pe Gabriela Firea, este foarte toxica pentru PSD, putand duce chiar la intrarea lui in vrie politica

Conform CURS, adunand procentul Gabrielei Firea cu cel al lui Burduja, sau altul din acelasi bazin electoral, rezulta un numar peste al lui Nicusor Dan. In acest caz, PSD este pe cai mari, cu sanse deosebite de a-si impune un candidat proriu la alegerile presedentiale, candidat care poate sa si castige cursa pentru Cotroceni.

O alta varianta ar fi Piedone, care iarasi l-ar putea depasi pe Nicusor Dan. Dar in cazul acestei reusite, candidatul pentru Cotroceni inca se mai joaca. Sigur Johannis nu-l va accepta pe Ciolacu drept candidat comun, si in cazul in care se decide ca fiecare partid sa aiba candidat propriu, Ciolacu e in aer, pierde si cursa si partidul.

Cel mai horor scenariu pentru PSD este sa iasa invingator Nicusor Dan. 

Ciolacu va pierde candidatura comuna pentru Cotroceni si odata cu ea si partidul. PSD va intra in alegerile parlamantare complet dezarticulat si le va pierde cu gratie. Noul presedinte va numi un guvern cu PNL, USR si ce s-o mai gasi prin partea dreapta.

Citind inca o data ce-am scris, vad ca Ciolacu nu ar trebui sa se simta prea bine. Tot ce e sigur, din ceea ce s-a hotarat pana acum in Coalitie, este numai in favoarea PNL, iar pana la toamna va fi o lunga vara fierbinte. Mie, chiar mi se pare ca incet-incet i se trage presul de sub picioare, iar PeSeDe e pe cale sa redevina Ciuma Rosie. 

Daca as purta pantofii lui Ciolacu macar pentru un ceas, l-as invita pe Simion la o cafea.

Monday, February 26, 2024

O coalitie pe cale sa zguduie Romania

Se pare ca in politica a venit moda coalitiilor. Chiar daca unele par impotriva naturii, te faci frate cu dracul ca sa treci puntea.

Aflat in turneu electoral la Ploiesti, Orban al nostru anunta natiunea ca i s-a facut de cucui si ochi negru. Aspectele legate de participarea electorala inca nu au fost discutate in detaliu, dar, acolo unde se va dovedi a fi benefic, partidele care compun Dreapta Unita isi vor uni fortele.

Presedintele Dreptei Unite, a precizat raspicat ca nu este vorba despre o coalizare asa, de ochii-lumii, ci va fi una gandita din perspectiva calitatii candidatilor si echipelor

Forţa Dreptei a mai spus Orban, este un partid construit temeinic, care, atraand in aproape fiecare localitate oameni de inalta calitate, are deja candidaţi de primari în peste 700 de localităţi din România. Coalizarea nu este obligatorie in fiecare localitate din teritoriu.. Mai ales in localitatile, altele decat municipiile, organizatiile locale trebuie sa aiba liberatea de a alege cele mai benefice forme de angajare electorala

Fereste linia, vine Dreapta Unita!