Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, 11 martie, ca neintemeiata, cererea primarului Sectorului 1, Armand Clotilde - Marie - Brigitte, de anulare a raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat cinci dispoziţii prin care:
- s-a numit pe sine manager al proiectului ”Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene
- si-a majorarat indemnizatia lunare cu până la 30% (adica 18.720 lei), incalcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.
Ne asteptam in continuare sa asistam la protestele ambasadelor interesate, precum si ale tinerilor frumosi si liberi care vor brazda albastrul cerului bucurestean cu laserele telefoanelor.
No comments:
Post a Comment